Palatul, care astăzi adăposteşte muzeul memorial "Al. I. Cuza" , a fost construit în primul deceniu al secolului al XIX-lea, de Săndulache Sturdza, logofăt si mare vistiernic, care a comandat arhitectului vienez Johan Freiwald ridicarea unei luxoase reşedinţe pe locul vechii case boiereşti a strămoşilor săi. Stilul iniţial a fost cel neoclasic, păstrat de capela reşedinţei, stil care se impusese cu predilecţie în arhitectura civilă din Moldova acelor timpuri. În anul 1847, logofătul Costache Sturdza, fiul lui Săndulache şi prim-ministru al lui Voda Mihai Sturza, vărul său, "preface casa de la Ruginoasa după arhitectura stilului gotic", angajând pentru aceasta pe arhitectul Johan Brandel, iar lucrările au fost finalizate în 1855.

Clădirea, care păstrează si astăzi caracteristicile stilului neogotic, inspirat de romantismul german, are forma pătrată, cu un etaj, fiecare din cele patru faţade având aceleaşi elemente: peroane largi, balcoane sprijinite pe lespezi de piatră. Asemănarea frapantă cu palatul de la Miclăuşeni, care e aproape de Ruginoasa, nu este întâmplătoare, acesta fiind construit de o altă ramură a familiei Sturdza.

În anul 1862, Al. I. Cuza a cumpărat de la Banca Moldovei domeniul Ruginoasa, care se afla, la acea vreme, ipotecat în favoarea acesteia de ultimul proprietar sturzesc – Alexandru Sturdza.

Distrus în timpul celui de-al doilea război mondial, palatul şi-a recăpătat strălucirea arhitecturală şi farmecul specific după anul 1978, când a fost restaurat. În anul 1982, aici s-a deschis muzeul memorial "Al. I. Cuza".

Tematica sa cuprinde doua mari circuite expoziţionale. La parter este amenajată o parte documentară care redă momente din viaţa şi activitatea domnitorului Al. I. Cuza, iar în salile de la etaj se reconstituie, pe baza informaţiilor documentare existente şi cu ajutorul pieselor originale ce se mai păstrează încă, atmosfera zilelor de bucurie, de tihnă sau de zbucium, pe care familia Cuza le-a petrecut la palatul de la Ruginoasa.

Aici au fost amenajate biblioteca familiei, pe rafturile căreia se găseau cărţi aduse de la Paris, prin grija domnitorului şi a lui Baligot de Beyne, precum şi cabinetul de lucru al Alteţei Sale Prinţul, care mai păstrează câteva din piesele de mobilier din lemn de stejar, pe care Elena Cuza le-a comandat renumitei firme pariziene Mazaroz.